Sursă imagine: Valeria Saculțanu
Dumitru Mircea s-a născut la 9 noiembrie 1956, în satul Bălăurești, raionul Nisporeni. Este un scriitor, jurnalist Radio-TV, editor la editura ,,Ancestrala” şi redactor de carte. De asemenea, este fondatorul revistei culturale ,,Roua Stelară” care și-a găsit cititori findeli atât în Republica Moldova, cât și în România. În anii 1979-1983 își face studiile la Universitatea Stat din Moldova, Facultatea de Jurnalism. Din 1983 până în 2007 lucrează, cu mici întreruperi, la Radioteleviziunea din Republica Moldova în calitate de redactor, apoi comentator. În 2007 debutează cu romanul „Între lună și soare”, urmând „Umbre şi lumini – din viața oamenilor de geniu” (culegere de eseuri despre personalități marcante ale omenirii). Pe parcurs au văzut lumina tiparului: „Ce-o fi vorbit oare Eminescu şi Creangă?”, „Bogata şi neînfricata Dacie”, „Mozart – geniu uimitor”, „Eminescu şi Veronica – poveste de dragoste”, „O soartă și un vis”; „Castelul de marmură” (carte tradusă în câteva limbi: macedoneană, aromână, italiană și engleză). După aceste lucrări, au urmat alte două cărți „Religia dragostei” – povești de dragoste ale oamenilor celebri și „Calea spre Muntele de Aur”.
— Domnule Dumitru Mircea, vă mulțumesc că ați acceptat să-mi oferiți acest interviu.
— Îți mulțumesc și eu pentru ideea de a realiza o convorbire pe care mi-o doresc captivantă pentru cititori.
— De-a lungul carierei de condeier ați reuşit să scrieți romane, eseuri, portrete literare şi piese de teatru. Ultima Dvs. carte este ,,Calea spre muntele de aur”. Ce subiecte ați abordat în cadrul acestei cărți?
— Primul subiect (și se adeverește a fi subiect esențial) este dragostea. Iubirea mișcă lumea și soarele pe cer, precum zice poetul. Între altele, c-un astfel de citat începe romanul: „Acolo unde este iubire, acolo este și Dumnezeu!” (Regele Solomon, personaj biblic). Dragostea și manifestarea ei se perindă pe tot cuprinsul narațiunii. Este redată dragostea de femeie, în primul rând, dar în context, evident, se subânțelege și dragostea eroului principal față de viață, de valorile autentice, dragostea de casa părintească, de țară și de neam. Alte subiecte vizează căutarea sensului vieții, urmarea viselor și împlinirea dorințelor. Dar lucrurile nu sunt atât de simple și ele nu se decupează în lucrare ca și cum din realitate, prin propria putere, sau dacă e să ne exprimăm altfel, de la sine! Mai intervine Mâna nevăzută, prin care sugerez forța divină. Mai e, în această înșiruire de idei, și forța destinului. Or, romanul este axat pe fapte atât reale, cât și pe fapte, rod al fanteziei.
— Titlul romanului mă duce cu gândul la ascensiune, la atingerea unui apogeu spiritual. Care este, de fapt, simbolistica muntelui în titlul romanului?
— Calea spre Muntele de Aur este o denumire preluată dintr-o meditație sau mai exact, dintr-o discuție a eroului principal cu sine însuși, el urmând să ia o decizie importantă ce comportă perspective ale viitorului. „Da! îmi șoptise inima. Nu vei păși într-un hău, ci dimpotrivă, poate fi un pas spre Muntele de aur! Vei merge spre steaua ta!” E parte din fragmentul în care pentru prima dată se ivește noțiunea: Muntele de aur. Nu m-am gândit pe moment, atunci când scriam, la simbolistică. Aveam de-a face doar c-o expresie a eroului. Pe parcurs, am atribuit conotațiile necesare ca acel Munte de aur să semnifice un simbol – apogeul devenirii umane, prin calități alese, cum a fi: noblețe, desăvârșire intelectuală, onoare personală. Astfel că ai dreptate – romanul e tocmai despre ascensiune și atingerea unor culmi înalte ale spiritualității.
— Motivul aurului din titlu – îmi creează imaginea unei alchimii, știința de transformare a metalelor în aur. Are tangență cartea „Calea spre Muntele de Aur” cu ,,Alchimistul” de Paulo Coelho?
— La drept vorbind – că trebuie să le recunosc pe toate – până mai nu demult nu cunoșteam despre ce e romanul lui Paulo Coelho. Deci, precum îți dai seama, nici pe departe n-am putut să mă inspir din el. Astfel că tangențe directe nu are. Dar culoarea aurului sugerează calități dintre cele mai frumoase (nu în zadar este numit metalul cel mai prețios!), calități cum ar fi: strălucire, măreție, înclinație spre divinutate. Ai observat mult aur în biserici – altar și catapeteasmă, până și pe straiele preoțești – simbolizând nu altceva, firește, decât legătura cu Dumnezeu, Creatorul Suprem. Așa că mă bucur acum: aurul, culoarea lui, atribuie lucrării un sens aparte, cel al castității, sfințeniei și divinității. Mai e ceva, eroul principal, după o suferință, descoperă o comoară ca și în „Alchimistul”. Și acea comoară e propriul suflet, comoară în care se scaldă mai multe calități umane de seamă – voință, inocență, dorința de-a face numai bine si predispunerea spre fapte mărețe – în favoarea semenilor. Și reiese, din pânza narațiunii, că eforturile eroului de-a făuri bunuri spirituale tocmai au drept temelie acea comoară; bun neprețuit fără de care, în viziunea lui, nici un om de creație nu poate crea opere desăvârșite.
— Axându-ne pe ideea de căutare a sensului existențial, care ar fi el pentru naratorul și personajul principal al operei Dvs.?
— Bună întrebare. Toată lumea spune: Avem o viață și trebuie să o trăim frumos! De acord! Dar oamenii – ei înșiși descoperă pe parcurs că se împotmolesc, că ce și-au dorit cândva nu se împlinește, că urmează un traseu care nu le e pe plac, nu corespunde eului lor și se aleg, în cele din urmă, cu frustrări – recunoscând în sinea lor că undeva au greșit. Or, în romanul meu presupun ca sens existențial – pentru narator, personaj principal și cititor – urmarea vocației, a viselor și-a destinului. Să-ți urmezi propriile vise și să asculți de semnele Universului e-o treabă bună.
— Cunosc că romanul Dvs. este apreciat atât în Republica Moldova, cât şi în România. Printre cei care au lecturat cartea, se numără și scriitorul George Vlaicu, care a scris și o recenzie literară despre roman. Cum a fost această colaborare?
— Da, e adevărat, romanul a depășit cadrul național și s-a bucurat până-n prezent de mai multe cronici, între care a dlui George Vlaicu, el menționând că „e un roman modern, de idei și acțiuni reliefate, conturat în contextul unei narațiuni suple, brodate pe imagini, scene și tablouri memorabile. Sunt convins, este unul dintre cele mai valoroase romane ale literaturii române din ultima vreme!” O altă cronică parvine de la dna profesor Liliana Roibu, scriitoare și critic literar din Piatra Neamț: „Este o carte de înaltă calitate, în care realitatea pură se împletește armonios cu misterul, pe drumul spre divin. Autorul ne ridică la nivelul conexiunii cu Dumnezeu. Creează o legătură cu forța supremă. Ne îndeamnă prin graiul iubirii, pe drumul vertical ce transcede dincolo de suflet, în absolutul suprem!”. Alte cronici vin de pe loc, din Moldova, spre exemplu, de la cunoscutul poet și critic literar Vitalie Răileanu sau de la nu mai puțin cunoscutul jurnalist Vlad Loghin, ambii elogiind apariția romanului. Colaborarea cu scriitori de peste Prut e în beneficiul ambelor părți. La rândul meu, am scris cronici pentru mulți scriitori români.
— Ați putea spune că personajul principal este propriul dumneavoastră autoportret, iar firul subiectului conturează realitatea propriei vieți?
— În parte, putem zice așa. Or, eroul principal are afinități cu autorul, doar că aceste afinități nu coincid complet cu propriul eu. Cu naratorul are și mai multe înrudiri, însă, m-am străduit să creez un personaj, un chip literar, distanțându-mă de propria persoană. Gheorge Stejăreanu pe departe nu e Dumitru Mircea, e-o adevărată plăsmuire. Și, între altele, am trăit o mare plăcere când fantezia mi-a scos în cale inovațiile și trăsăturile de carcater de care am avut nevoie la întregirea chipului. Cât privește realitatea propriei vieți, răspunsul meu e același: realitatea mi-a servit drept punct de pornire pentru zămislirea celor întâmplate. Or, eu m-am condus de principul lui Balzac: „În scriere, dacă realitatea se ridică la nivelul artei, las așa. Dacă nu, eu creez din realitate artă!”.
— Cum se desfășoară acțiunea în roman și ce linii narative apar pe parcurs?
— E descrierea vieții personajului, cu bune și rele, cu pagini mai luminoase și unele tenebroase. Între altele, este o linie a narațiunii ce nu se întrerupe, iar pe lângă sforțările eroului în devenirea personală, în primul rând, devenirea unui condeier și apoi a unui nume literar, cititorul află (ceea ce nu s-a mai întâmplat în scrierile literare de la noi) crâmpeie din viața Televiziunii, secvențe ale vieții ei de după culise. Ca și cum, am ridicat vălul de pe tainele ce înconjoară orice televiziune. Or, eroul este un reporter Radio-Tv și acționează în consecință. E drept, pe parcurs apare o altă linie narativă: Calea spre Muntele de Aur. Și alt sentiment nu am decât cel de bucurie că mi-a reușit să arăt acea Cale, cu toate ale ei – poale de munți, pante de mijloc și chiar vârful de munte unde e Castelul lui Dumnezeu și sfinții, care citesc cărți cu coperte aurite așezați pe bănci pe alei cu arbori. Deci, am creat tabloul Muntelui de Aur.
— La mijloc de munte, se înfățișează două lumi: lumea haotică a lui Gheorghe Stejăreanu, dar și lumea divină către ,,muntele de aur” spre care tinde personajul principal. Ce sfat ne dați nouă, cititorilor, ca să transformăm drumul existenței într-o cale cu noimă?
— E adevărat, pe la mijloc de munte narațiunea abundă în elemente haotice, dar ele creează în cele din urmă un tot întreg. Nu mi-aș fi permis, indiferent de împrejurări, să admit o lume a haosului pe care o ofer cititorului. Referitor la sfat, se zice, sfaturi nu se dau! Fiecare își trăiește viața pe cont propriu. Și, totuși, aș spune, drept răspuns acestei întrebări (idee, între altele, enunțată și mai sus): Urmează-ți visele și semnele Universului! Mai e, firește, și destinul care-și lasă amprenta pe existența noastră.
— Pe final de interviu, cui recomandați acest roman şi ce am putea învăța noi, cititorii, din această scriere?
— E un roman pentru tineret și pentru adulți – căci are și lucruri îndrăznețe. Ce-am putea învăța? De toate! După mine, eroul principal prezintă interes și poate fi luat, într-o anumită măsură, drept model. Cititorul mai poate afla, în afară de-o doză de înțelepciune a autorului, momente legate de literatură, istorie și, parțial, filosofie.
— Vă mulțumesc mult pentru dialogul de suflet!
— Și eu vă mulțumesc!
Cartea ,,Calea spre muntele de aur”
Interviu realizat de Victoria Guțu pentru site-ul editurii POEMIS.
