No Image Available

Calea spre Muntele de Aur

 Autor: Dumitru Mircea  Categorie: Beletristică, Cărți în română  Editură: Ancestrala  Editat: 2025  ISBN: 9789975582995  Pagini: 460  Țară: Republica Moldova  Limbă: Limba română  Dimensiune: 13 x 20 cm  Tags: Calea spre Muntele de AurDumitru Mircea |
 Descriere:

,,Roman modern, de idei și acțiuni reliefate, conturat în contextul unei narațiuni suple, brodate pe imagini, scene și tablouri memorabile. M-a fascinat! Sunt convins, este unul dintre cele mai valoroase romane ale literaturii române din ultima vreme.”

(George Vlaicu, scriitor, avocat, om de teatru, București)

 

,,Spre „vârful muntelui” doar prin iubire. Nu orișice roman poate să rămână înrădăcinat în inima și mintea ta. „Calea spre Muntele de Aur” este un roman neobișnuit – adevărată trăire sufletească a omului pe pământ. Autorul abordează mai multe laturi fundamentale ale existenței umane: căutarea sinelui, a perfecțiunii interioare, a zbuciumului lăuntric, a iubirii adevărate, a durerii și dezamăgirii, a fericirii nemărginite, a acceptării realității și, desigur, a „Castelului lui Dumnezeu”, unde eul liric își găsește alinarea. Protagonistul trăiește momente pe cât de frumoase, pe atât și de tulburătoare. În lumea sa „dialogul” cu sinele interior atinge o latură sensibilă – conștiința – în care se străduiește să deslușească binele și răul, menirea supremă, sensul și absurditatea. În același timp, romanul este de o autenticitate fenomenală, personajele fiind diverse, decorul imaginativ ajungând la cele mai mici detalii grație stilului unic al naratorului. Lucrarea este o întreagă revelație pentru sufletul cititorului ce te face să înțelegi adevăruri uneori uitate de oameni – „vârful muntelui” poate fi atins doar prin iubire.”

(Valeria Saculțanu, poetă, paginator de cărți)

 

„În parte, putem zice așa. Or, eroul principal are afinități cu autorul, doar că aceste afinități nu coincid complet cu propriul eu. Cu naratorul are și mai multe înrudiri, însă, m-am străduit să creez un personaj, un chip literar, distanțându-mă de propria persoană. Gheorge Stejăreanu pe departe nu e Dumitru Mircea, e-o adevărată plăsmuire. Și, între altele, am trăit o mare plăcere când fantezia mi-a scos în cale inovațiile și trăsăturile de carcater de care am avut nevoie la întregirea chipului.”

(Menționeză autorul în cadrul interviului realizat de poeta Victoria Guțu)

 

Autor: Dumitru Mircea

Ilustrator copertă: Valeria Saculțanu


 Înapoi